Tot ce e de kko...

Sunt inca oameni care nu au auzit de accidentul de joi de pe kiseleff.. Sau oameni care au vazut pe vreo pagina de net titlul dar nu au avut nici o tresarire sau interes sa citeasca. Sau oameni carora le-a m zis despre asta cu maxima stupoare si mi-au raspuns plictisiti ca nu au chef atunci sa citesca asa ceva.. sau alta treaba - “oi citi mai incolo”. Suntem prea grabiti si prea dezinteresati sa aflam ce li se intampla altora. Atat timp cat noi suntem sanatosi, restu sa faca ce-o vrea. Am vazut cum pe unii oameni un accident nu-i mai uimeste, nu-i face sa le tremure carnea pe ei la gandul ca in locul studentei de 20 de ani putea fi oricare dintre ei sau dintre preteni, familie.

Am auzit tocmai vineri seara vestea. La o masa in oras, cu un amic. Urmarisem toata ziua Realitatea Tv, nu se daduse nimic pe flux despre tragedia din apropierea Casei Presei Libere. Antena 3 a avut exclusivitate: o studenta a fost lovita in plin pe trecerea de pietoni de un A6, in apropierea Muzeului Satului. Aruncata pe scuarul dintre benzi, fata a zacut pret de cateva minute bune pana la sosirea ambulantei. 3 politisti au izolat zona si nu au lasat pe nimeni sa se apropie, ba nici unul dintre ei nu a stat la capataiul victimei. Martorii spun ca ambulanta a venit in 20 de minute, politia spune ca in 7 echipajul Smurd acorda victimei primul ajutor. Lumea se uita ca la urs si striga. Politistii dirijau traficul fara sa arunce vreun ochi la omul prabusit la pamant si plin de sange, jurnalistii filmau circul cu cadre zoom-ate la maxim. Autoarea accidentului isi muta masina din stanga-n dreapta, vorbeste la telefon, priveste de la departare si raspunde intrebarilor ziaristilor. Toate cu un calm rece, inghetat de nepasare si cu o maxima luciditate. Dreapta, cu poseta teapana pe brat, ochelari de soare si nesifonata – raspundea presei ca nu se stie daca a omorat un om. Asta am vazut la autoarea unui accident mortal. Nu pot sa nu urlu de furie si sa o strang de gat pe femeia impasibila, pe politistii netrebnici si pe jurnalistii avizi. Si pe oamenii care nici macar azi nu sunt interesati de acest caz. Si institutiile de presa care nu au considerat acest fapt un breaking news, nici macar o stire la jurnalul de seara. Subiectul disecat toata ziua la Realitatea Tv a fost haosul din traficul bucurestean cauzat de culoarul unic- nervii soferilor, pregatirile autoritatilor, nimic despre accidentul de la doi pasi.

Cum sa nu-ti tremure sufletul si carnea pe tine de indignare si de disperare ca traiesti intr-o tara in care poti sa mori ca un caine pe marginea drumului? <>, scria pe un blog un tata care a vazut in acea fata pe fiica sa, pe sotia sa, <

Costuri de inmormantare.. sora fetei omorate s-a trezit in fata situatiei de a scoate 1700 euro din buzunar pentru a face inmormantarea in Moldova, tara de origine. Am citit ca Universitatea s-a oferit sa suporte aceste cheltuieli. Universitatea si nu cea care a omorat-o…

La 4 zile dupa, reactiile sunt multe. Imaginile difuzate de Antena3 au creeat stupoare printre cei cu constiinta. Multe blog-uri au ca prim subiect acest caz, iar in josul paginii mesajele curg. Nu am vazut un rand care sa puna in lumina vreo fata a cazului in care soferita ar putea fi absolvita de vina. La fel si pentru politisti, la fel si pentru reporteri. Articolele din ziare au si ele un feedback puternic. Colegii studentei decedate au creat un blog in memoria sa. Sunt oameni care au deschis o petitie on line catre Ministerul Justitiei, Politiei Romane si Baroului Bucuresti (http://dinmasinamea.wordpress.com/2008/03/30/petitie-online-catre-ministerul-justitiei-politia-romana-si-baroul-bucuresti/), la care in mai putin de 4 zile s-au strans peste 700 de semnaturi. Am citit si o scrisoare a unei doamne care-i cere un raspuns deschis autoarei accidentului.

Azi medicii legisti au facut public rezultatul autopsiei: tanara nu supravietuia chiar daca i se acorda ajutor imediat, avea toracele strivit. Si ce? Ridic din umeri si privesc cu scarba: asta nu absolva pe nimeni de acolo ca nu a stat langa omul in agonie.. sa- i spuna sa reziste, sa o asigure ca va fi bine, sa o faca sa lupte pt viata, sa stie ca i-au sarit oameni in ajutor.

Posted on March 31st, 2008 by carmen constantin
Filed under: de cacao